Tip:
acuarelă
Titlu:
Țărancă în biserică
Autor:
Chirovici, Gheorghe

Descriere: Portret întreg de țărancă în interior de biserică. În prim plan, pe un paviment văzut în perspectivă, central spre dreapta lucrării, o țărancă în port popular românesc de iarnă, cu maramă albă prinsă la spate, văzută din semiprofil cu spatele, cu brațul drept strâns la piept și capul ușor aplecat, se închină în fața unei icoane. Personajul este pe alocuri conturat cu tuș albastru. Lângă personaj, poziționat central, un sfeșnic cu lumânări aprinse și corp din lemn, cu trei picioare. În planul secund perete de biserică construit în perspectivă, pe oblică, pe care este așezată o icoană cu Fecioara și Pruncul, cu o candelă în planul superior. În fundal zidul bisericii executat în tușe rapide care sugerează pictura murală. Pensulație vibrată, tușă variată, rapidă. Culoare aplicată în strat variabil, subțire. Compoziție echilibrată cromatic: tonuri de albastru, griuri, brun, ocru, tonuri de roșu, alb. Manieră realistă. Semnat și datat dreapta jos, cu tuș, în peniță, G. Chirovici, 1917.


Domeniu
Artă plastică
Datare
datat dreapta jos, cu tuș, în peniță, 1917.
Școală
Școală modernă și contemporană românească
Material/Tehnică (text)
acuarelă și accente de tuș pe hârtie lipită pe carton
Dimensiuni
23,5x18,2cm
Fișă întocmită de
Loredana Codău
Fişă verificată de
Dana Dragomir
Nr. inventar
2557
Ordin de clasare
3104/03.06.2021 - Fond; Poziţia 4 Descarca PDF