Tip:
icoană
Titlu:
Sfântul Nicolae și Antonie cel Mare
Autor:
Necunoscut

Descriere: Pe fond auriu în partea de sus, verde oliv și brun roșcat în partea de jos a icoanei, sunt redați în picioare, în stânga, Sfântul Ierarh Nicolae purtând veșminte episcopale, sacos ocru roșu cu bogate broderii aurii la mâneci și la poale și omofor, de asemenea, auriu, brodat cu perle și cruci roșii. Nu poartă mitră, în jurul capului are aureolă. Cu dreapta binecuvântează și cu stânga ține Evanghelia ridicată. Alături, în aceeași atitudine, este redat Sfântul Antonie cel Mare înveșmântat cu chiton albastru închis și himation brun roșcat. Acesta binecuvântează cu dreapta și cu stânga ține un șirag de mătănii de culoare albă, pe cap poartă un acoperământ redat cu alb, pictat ulterior. Deasupra lor, în cer deschis, Iisus Hristos redat ca Împărat și Mare Arhiereu, îi binecuvântează cu ambele mâini. Rama aurie a icoanei, formată dintr-un ciubuc spre interior și un profil spre exterior, este decorată la colțuri și pe laturi cu motive vegetale stilizate, pictate cu brun deschis. Pe latura de jos, cu alb, este trecut anul execuției picturii cu litere chirilice „7273” (1755).


Domeniu
Istorie
Datare
1755
Școală
brâncovenesc cu influențe grecești
Material/Tehnică (text)
tempera pe lemn
Dimensiuni
18,3x13,7 cm
Fișă întocmită de
Bădilă Nicoleta
Fişă verificată de
Ana Dobjanski
Nr. inventar
26678
Ordin de clasare
2972/16.05.2023 - Tezaur; Poziţia 2 Descarca PDF