Tip: Disc
Titlu: Taler
Autor: meșter

Descriere: Taler aproape plat, având marginea prevăzută cu locaș pentru scurgere. Mijlocul plat al discosului este decorat, prin incizare, cu scena Cinei celei de Taină, schițată cu atenție pentru detaliile de mișcare și expresie ale personajelor. Scena trădează un meșter mai puțin experimentat în compunerea spațiului - căci aceasta include doar nouă apostoli (și figura estompată a celui de-al zecelea) și pe Iisus Hristos – și care aplică perspectiva inversă în tratarea pavimentului. Inscripție de donație în română, cu aldine, pe margine, datată cu ocazia unui eveniment important din istoria Principatelor Unite: 2 mai 1864, dizolvarea Adunării Legiuitoare de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza și promulgarea unei noi Constituții. Marcaj ulterior, aplicat în perioada 1906-1926, pentru titlul argintului (800‰).


Domeniu: Artă decorativă
Datare: 2 mai 1864
Școală: Moldova
Material/Tehnică (text): argint ciocănit, gravat
Dimensiuni: D: 17,7 cm
Fișă întocmită de: Carmen Tănăsoiu
Fişă verificată de: Carmen Tănăsoiu
Nr. inventar: 20457
Ordin de clasare: 3096/12.06.2023 - Tezaur; Poziţia 18 Vezi PDF