Descriere: Piesă paralelipipedică alcătuită din fațadă, 2 laterale (ce au și rol de picioare), fund, spate și capac. Confecționată din scânduri de brad geluite și îmbinate în cuie de lemn. Lada a fost transformată interbelic în dulăpior, prin fixarea capacului în cuie și decuparea fațadei, unde s-au practicat două uși prinse în balamale metalice.Pe laterale se află două mânere din fier. Fațada are pe toată suprafața un decor sculptat și pictat. Capacul are pe toate laturile o bordură din șipci decorată cu profilaturi și elemente sculptate. Pe fațadă, baghete profilate și sculptate delimitează cinci panouri: două panouri mari (ușile) și trei panouri dreptunghiulare verticale (unul median și două la extremități). Fiecare panou pătrat are înscrisă o arcadă semicirculară (imitând un portal) cu extradosul sculptat iar în interior având pictat în tempera, pe fond verde albăstrui, un buchet de floral (trandafiri și lalele) în glastră în culorile roșu, brun, negru. În panourile verticale, pe fond alb-gălbui, sunt pictate flori (garoafe, trandafiri, lalele) și frunze pe o tulpină înaltă, ca o ghirlandă. La baza fațadei se află cinci mici panouri delimitate de baghete profilate iar la partea inferioară se află un decor traforat constând în curbe și contracurbe. În patru din aceste panouri de la baza fațadei sunt pictate flori, trandafiri și o pasăre, iar în panoul median se află inscripția pictată "B - INRI - 1827 - N".
CC BY-SA 4.0