Type: pictură de șevalet
Title: Sfânta Maria Magdalena
Author/Issuer: anonim neerlandez

Description: Maria Magdalena este figurată frontal, până la șolduri, pe un fundal neutru, cu aparența unui gest ritualic. Costumația bogată, specifică Țărilor de Jos la 1500, pare a ilustra un pasaj din Apocalipsa după Ioan (17, 4-5), în care este descrisă „marea târfă a Babilonului”, personificare a amăgirii universale: „Femeia era îmbrăcată în purpură și stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu perle. Ținea în mână un potir de aur, plin cu urâciuni și cu necurățiile desfrâului ei”. În același timp, gestul descoperirii potirului – și, implicit, expunerea lui – poate fi interpretat ca o aluzie la descoperirea mormântului gol al lui Christos (Evanghelia după Ioan, 20, 1-18) de către Maria Magdalena și celelalte mironosițe venite să ungă „cu miresme” trupul Mântuitorului (Evanghelia după Luca, 24, 1-10). Dincolo de orice interpretare, imaginea frapează prin frontalitatea manifestă, neobișnuită în tradiția iconografiei sacre.


Domain
Artă plastică
Dating
prima jumătate a secolului al XVI-lea
School
Țările de Jos
Material/Technique (text)
ulei pe panou de lemn
Dimensions
57 x 43 cm
Record made by
Cosmin Ungureanu
Record verified by
Cosmin Ungureanu
Accession number
8231
Listing order
3054/20.05.2021 - Tezaur (Universal Value Category); Position 11 View PDF