Description: Natură statică, având central un vas sferic din lut smălțuit, cu jumătatea inferioară în culoare naturală și jumătatea superioară verde închis, în care se află un buchet combinat cu bujori albi, un iris violet, liliac în diferite nuanțe de violet și frunze verzi. Vasul este așezat pe o masă acoperită cu o față de masă cu decor vegetal pe fond negru, peste care este o altă țesătură în nuanțe de roșu stins cu o dungă albastră. În stânga vasului se află o scrumieră din ceramică neagră și două petale de bujor, iar în dreapta – un evantai deschis, cu mânerul negru. În fundal dreapta coboară până pe blatul mesei, urmând o direcție oblică, un drapaj în nuanțe de ocru și roz. În stânga fundalul este brun închis. Semnat și datat stânga sus, cu roșu: „Th. Aman 81”.
CC BY-SA 4.0