Type: ronde-bosse
Title: Sfânt

Description: „Statuia unui sfânt” se înscrie într-o elipsă punsă în evidență de traiectoria mantiei și a înclinării capului înspre stînga sa. Forma elipsei întrerupe parțial diagonala constituită de înclinarea capului și ușoara torsiune a corpului. Drapajul se caracterizează prin alternanța dintre faldurile ample, care predomină, și faldurile mărunte, care pun în valoare jocul de umbră și lumină. Remarcăm tranziția atentă de la o suprafață plastică la alta, care se realizează printr-o anumită siguranță tehnică, iar ductul draperiei se realizează cu o evidentă varietate de limbaj. Asemănarea cu lucrarea ”Sfânt cu pruncul în brațe” ne oferă argumente semnificative în favoarea încadrării acestei lucrări în stilul baroc și a datării sale în secolul al XVIII-lea. Iconografia, structura compozițională, direcționarea mișcării și zonele tratate în suprafețe mai mari, ce introduc echilibru în compoziție, ne permit să credem că în acest caz ne aflăm în fața unei lucrări elaborate de un meșter transilvănean, care cunoștea însă foarte bine barocul german. Lucrarea ”Statuia unui sfânt” a fost expusă în perioada 1974-1992 în Galeria Națională a Muzeului de Artă Cluj-Napoca.


Domain
Artă plastică
Dating
secolul al XVIII-lea
School
Școală Transilvăneană
Material/Technique (text)
lemn policromat
Dimensions
522 x 392 x 286 mm
Record made by
Dan Breaz
Record verified by
Carmen Tănăsoiu
Accession number
M.A. 2415
Listing order
2815/18.12.2015 - Fond (National Value Category); Position 1 View PDF