Description: Icoana de formă aproape pătrată are ramă, profilată în trei trepte, așezată peste blatul icoanei. La aproximativ 2 cm de ramă are lipite, pe toate laturile baghete sculptate sub forma funiei răsucite și astfel se formează o nouă ramă. Spațiul dintre cele două rame este decorat cu un motiv ce se poate interpreta ca o ghirlandă de flori și frunze. Atât rama cât și acest spațiu au culoarea de fond roșu închis, iar ghirlanda este trasată cu alb. Sfânta Paraschiva este pictată ca o fecioară, cu părul lăsat liber pe spate și are aureolă. Este îmbrăcată în haine ample: o rochie cu brâu, guler și manșete galbene, iar pe piept are un medalion rotund. La gât are un șirag dublu de mărgele roșii și negre. Peste rochie are o mantie roșie în aceași nuanță cu rama, cu marginile brodate și o broderie florală pe umărul drept. În mâna stângă ține o ramură de măslin, iar în dreapta o cruce. Fundalul icoanei este verde, cu flori stilizate albe și roșii, dând senzația că sfânta stă într-o grădină. Pe o bandă ce trece dintr-o parte în alta a icoanei, prin dreptul umerilor sfintei, având ca fond aceași culoare ca mantia ei, este scris cu alb, cu litere chirilice: PREABODOBNAIA MAICA PARASCHIVA
1/3
CC BY-SA 4.0