Type: Icoană pe sticlă
Title: Plângerea Domnului
Author/Issuer: Ioan Morar

Description: Compoziția se desfășoară într-un singur plan, cu personajele înscrise pe axe ortogonale: corpul rigid al lui Iisus Cristos, cu peplum, având urme de răni pe tors, la mâini și picioare, este întins pe piatra acoperită cu un giulgiu, care este ținut la capete de Iosif din Arimateea și Nicodim. Câteva dintre personajele care apar – conform evangheliilor apocrife – în această scenă, sunt alăturate în spatele pietrei. Maica Domnului, amplasată în stânga crucii, cu maforion, întinde brațele în lateral, într-un gest patetic. Apostolul Ioan, imberb, este redat în partea stângă, iar două dintre femeile mironofore, Magdalena și Ioana, apar în partea dreaptă. În registrul inferior sunt înfățișați doi îngeri îngenuncheați, de dimensiuni reduse. La colțuri sunt medalioane, în care sunt figurați evangheliștii, scriind în fața pupitrelor, trei dintre ei cu simbolurile specifice (leul, boul, îngerul). Crucea, aflată în centrul compoziției, are la întretăierea brațelor cununa de spini și însemnele Patimilor (sulița și buretele cu oțet), iar deasupra este un candelabru și doi serafimi. Delimitarea secvențelor compoziției se face prin benzi aurii cu motive geometrice și vegetale, barocizante. Cromatică: albastru, roșu, garanța, verde, alb, gri, brun, negru, auriu.Materiale: sticlă manuală (glajă), vopsele de tempera, liant emulsie de ou, foiță aurie; ramă și capac din lemn de brad, vopsea. Tehnică: pictată pe dosul sticlei; ramă și capac vopsite. Dimensiuni: Î= 49 cm; LA = 43,5 cm; rama: 6 cm


Domain
Etnografie
Dating
a doua jumătate sec. XIX
Ethnic Group/Culture
Români
Discovery area
BUCUREȘTI, BUCUREȘTI
Material/Technique (text)
Pictată pe dosul glajei cu vopsele de tempera și emulsie de ou; foiță de aur; ramă și capac de lemn, originale, vopsite
Record made by
Mihaela Proca
Record verified by
Mihaela Proca
Accession number
59285
Listing order
2937/29.11.2018 - Tezaur (Universal Value Category); Position 23 View PDF