Type: Pictură de șevalet
Title: Buchet de flori
Author/Issuer: Voss, Carl Leopold

Description: Acest tablou, la intersecția dintre natură statică și peisaj, înfățișează un aranjament floral aparent natural, alcătuit din specii diferite și implauzibil juxtapuse, precum lalele, trandafiri, boule de neige etc., instalate (parțial) într-un coș de răchită și amplasate pe o dală de piatră. Cu un efect de veracitate, picăturile de rouă de pe frunze accentuează sugestia tranzitivității, inerentă tematicii naturii statice. Îndărătul acestui aranjament vag piramidal și simetric, care ocupă mare parte din suprafața imaginii, poate fi observat un peisaj convențional. La prima vedere, „buchetul” produce, așadar, impresia unei alcătuiri vegetale accidentale, surprinsă de pictor ca un veritabil „spectacol al naturii”. În realitate, tabloul se înscrie într-o categorie tematică hibridă, instaurată, în a doua jumătate a veacului al XVII-lea, sub titulatura italienizantă „sottobosco”, trimițând literalmente la universul mărunt al crângurilor și rădăcinilor de arbori. În ambianța cultivată a publicului olandez, o astfel de imagine era menită să evoce sălbăticia naturii – eventual prin contrast cu unele urme (ruine?) ale umanității – într-o poezie picturală strâns împletită cu interesul științific. Aducând laolaltă felurite specii, un „sottobosco” nu putea fi decât o construcție savantă, un „teatru al naturii”, conceput însă, în artificialitatea lui, ca o epitomă pentru natura însăși. Această tradiție figurativă se regăsește însă într-o formă mult diluată în tabloul lui Carl Voss, cel mai probabil destinat unui amplasament cu miză decorativă.


Domain
Artă plastică
Dating
sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea
School
Școală germană
Repertory / Ensemble
nu
Material/Technique (text)
ulei pe pânză
Dimensions
80 x 110 cm
Record made by
Cosmin Constantin UNGUREANU
Record verified by
Cosmin Constantin UNGUREANU
Accession number
8133
Listing order
3387/20.09.2023 - Fond (National Value Category); Position 1 View PDF