Type: pictură de șevalet
Title: Cetatea Saskő
Author/Issuer: Brodszky, Sándor

Description: Tabloul reprezintă în stil romantic și naturalist ruinele cetății Saskő (actualmente: Šášovský hrad, Slovacia), o importantă fortificație care se datează din secolul al XIII-lea. Odinioară, cetatea s-a situat în comitatul ungar Zólyom, fiind înălțată pe un deal de lângă valea râului Garam. În prim-planul tabloului se vede râul care străbate compoziția printr-o linie diagonală de la stânga spre dreapta, pe apă, spre mijlocul compoziției, se află o luntre cu o persoană îmbrăcată în vestă roșie. În prim-plan, în partea dreaptă se zărește malul cu stânci și cu un copac înalt. În partea centrală a compoziție se înalță stânca pe vârful căreia se află ruinele cetății, iar la stânga de aceasta, se situează un alt vârf acoperit de pădure. Între cele două stânci, pe malul apei, se află un luminiș cu un cal păscând, și un om lângă el. În fundal se văd înălțimi împădurite, și cerul albastru deschis, cu nori albi-roz. Lucrarea este semnată și datată dreapta jos cu brun: „Brodszky S. 1857”. Pe verso pe șasiu sunt lipite mai multe etichete de hârtie, trei pe șipca de jos. Pe prima etichetă dinspre stânga scrie: „Orsz. Képtár / 2812”, adică Pinacoteca Națională (din Ungaria) și numărul de inventar al tabloului (2812). Pe cealaltă etichetă apare: „95. Szám. / N. Mus. Magyar képtár / protocollumában.”, în traducere: în protocolul pinacotecii maghiare naționale, nr. 95. Pe eticheta din dreapta scrie: „Saskő vára / a Garam mellett Zólyom megyében; / festé Brodszky Sándor;/ ajándékozá a nemzeti képcsar-/noki egyesület. 1857.”, adică titlul lucrării: Cetatea Saskő pe lângă Garam în comitatul Zólyom; pictat de Brodszky Sándor; dăruit de Asociația Pinacotecii Naționale,1857. Pe eticheta din colțul drept de sus apare actualul număr de inventar (M.A. 81.) și autorul și titlul tabloului. Pe versoul pânzei apare și numărul de P.66, respectiv numărul 161 pe lângă un semn alcătuit din câte trei petale albastre și cărămizii.


Domain
Artă plastică
Dating
1857 (Deceniul al șaselea al sec. XIX.)
School
Școală austro-ungară
Material/Technique (text)
ulei pe pânză
Dimensions
L: 690 mm; LA: 520 mm
Record made by
Bordás Beáta
Accession number
MA 81
Listing order
3486/23.09.2021 - Fond (National Value Category); Position 10 View PDF