Type: Pahar
Title: Pahar Römer

Description: Pahar Römer timpuriu, aparținând sec. al XVII-lea, și provenind din Germania sau Țările de Jos; prezintă o formă conică, ușor rotunjită, tipică perioadei timpurii a confecționării acestui model de pahar. Denumirea de Römer vine ca un tribut adus romanilor care au adus strugurii pentru vin în Germania, în sec. al IV-lea. Dimensiunile mici ale piesei o plasează la începutul fabricării acestor tipuri de pahare de inspirație romană, ulterior acestea crescând în dimensiuni. Cupa din sticlă cu pereții foarte subțiri, se sprijină pe un picior scurt, cilindric, decorat pe întreaga suprafață cu picături de sticlă trasă, utilizate pentru aderență, iar la bază pe o talpă discoidală. Culoarea tipică verzuie a masei de sticlă a apărut ca urmare a conținutului de fier natural al materiilor prime din vechile sticlării forestiere, nisip și potasă („sticlă de pădure”), și a fost inițial un semn de calitate inferioară, urmând ca mai târziu să fie apreciată.


Domain
Artă decorativă
Dating
sf. sec. al XVII-lea
School
Atelier german
Discovery area
Germania
Material/Technique (text)
Sticlă, suflare în tipar
Record made by
Ligia Bejan
Accession number
20.017
Listing order
2943/11.05.2023 - Tezaur (Universal Value Category); Position 18 View PDF