Type: Pictură de șevalet
Title: Tobias cu îngerul
Author/Issuer: anonim italian

Description: Compoziție religioasă în peisaj, inspirată din episodul biblic referitor la întâlnirea dintre Tobie și Arhanghelul Rafael. În partea centrală stângă a compoziției este reprezentat un înger blond, cu aripi ample, albe, cu irizații vagi de galben pal, bej și albastru deschis. Îngerul poartă o mantie albastru deschis, pelerină galben aurie și un toiag negru în mâna stângă. Cu cealaltă mână, orientată spre dreapta, se adresează lui Tobie, reprezentat stând pe sol în dreapta îngerului. Tobie poartă o mantie albastru deschis, cu o tentă gri și o pelerină roșie care i-a alunecat pe genunchi. Pe sol, în spatele lui Tobie, se află un toiag, redat prin jocuri de lumini și umbre. Tobie privește plin de uimire spre apa din fața lui, din care sare un pește gri albăstrui. Câinele din dreapta sa privește în aceeași direcție. În apropierea lui Tobie se află niște sandale și o piatră legată cu fundă maro. O lumină galben aurie învăluie prim-planul peisajului, evidențiind corpul și veșmintele personajelor, precum și detaliile reprezentate pe sol. În partea dreaptă din fundal e redată o creastă montană brună, iar în partea centrală sunt reprezentați copaci cu frunziș minuțios, pe fundalul unui cer albastru deschis, cu nori albi, luminoși. Reflexele de lumină evidențiază expresiv figurile, corpul și veșmintele personajelor, solul, frunzișul copacilor și norii care constituie un cadru pentru tema biblică


Domain
Artă plastică
Dating
începutul secolului al XVIII-lea
School
Școala italiană
Material/Technique (text)
ulei pe pânză
Dimensions
395 mm x 295 mm
Record made by
Dr. Adel (Chifor) Agata Iuliana
Record verified by
Dr. Adel (Chifor) Agata Iuliana
Accession number
719
Listing order
2579/22.02.2024 - Fond (National Value Category); Position 10 View PDF