Description: Icoana se înscrie în șirul icoanelor prăznicare ale unei tâmple. Este pereche cu Înălțarea Domnului. Sf. Gheorghe, purtătorul de biruinlță este de regulă înfățișat călare, ucigând balaurul. În cazul de față Sf. Gheorghe călare pe un cal alb, într-o mișcare avântată, străpunge cu sulița balaurul aflat la picioarele calului. Alături, grota neagră, cu oase, sugerează iadul de unde a apărut diavolul sub forma balaurului. Domnița salvată, cetatea, din fundal cu împăratul și împărăteasa, munții stâncoși sunt redate conform iconografiei tradiționale. De remarcat la această icoană sunt realizarea schematică a faldurilor veșmintelor redate cu hamuri aurii, precum și desenul miniatural, procedeu ce amintește de pictura manuscriselor care la sfârșitul secolului al XVI-lea - începutul secolului al XVII-lea au influențat pictura de icoane din Moldova. Un alt element caracteristic este gama cromatică mai vie, evidențiată de fondul și rama lată a icoanei pictată cu roșu-ocru pe care se profilează cetatea redată cu galben, albul calului și verdele peisajului. Întreaga ambianță a icoanei relevă "școala" de miniatură de la Dragomirna.