Description: Invitația la botezul viitoarei regine Maria a României, imprimată pe suport papetar fin, purtând data de 15 decembrie 1875. Invitația are decor marginal de tip dantelărie florală albă, în ușor relief. în câmpul central al compoziției este reprezentată,tot în ușor relief, stema aurită a Imperiului Britanic, surmontat de antetul arcuit al Windsor Castle. În registrele laterale apar două monograme cu inițialele stilizate fitomorf ale nou-născutei, M A, V: Maria Alexandra Victoria, fiica ducelui de Edinburgh, Alfred de Saxa-Coburg și Gotha (fiul împărătesei Victoria a Marii Britanii), și a Mariei Alexandrovna Romanova (fiica împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei). Documentul original, în stare excepțională de conservare, conține, între monogramele simetrice, de culoare stacojie, o urare versificată, din două strofe, într-un stil literar arhaic, specific compozițiilor poetice ecomiastice cu tentă religioasă. La ceremonia de boteza Mariei Alexandra Victoria (Princess Marie Alexandra Victoria, daughter of their Royal Hughnesses The Duke and Duchess of Edinburgh), a participat un public restrâns la membrii familiei. Familia a stabilit 5 nași.
1/2
CC BY-SA 4.0