Type: bulă sigilară
Title: Bulă sigilară a unui document de danie emis de domnul Petru Șchiopul
Author/Issuer: Moldova

Description: Bulă sigilară de formă circulară. Pe fața principală, central, este redată o reprezentare heraldică foarte elaborată, care prezintă în partea inferioară un scut scartelat surmontat de un coif cu lambrechini foarte bogați redați sub forma unor vrejuri vegetale, iar pe post de cimier coiful prezintă capul de bour cu gât lung și stea între coarne, flancat de două semilune. Scutul prezintă în primul cartier trei fascii, în al doilea cartier o cruce cu două brațe, în al treilea cartier trei roze dispuse în bandă, iar în al patrulea cartier floare de crin dublă. Zona centrală se diferențiază de inscripția circulară de pe margine prin faptul că este mai reliefată, fiind separată însă și printr-un cerc cu aspect de șnur, minuțios lucrat spre deosebire de bulele muntenești unde acestea sunt incizate. Legenda este redată circular, între două cercuri liniare: „+пєчатыѠпєтравоєводы• господарѯємлнмолдавкои”. Pe fața secundară, central, scena Schimbării la față; iconografia reia modelul mozaicului bizantin de la biserica mănăstirii Sfânta Ecaterina, unde apostolii Iacob, Petru și Ioan sunt reprezentați căzuți în semn de prosternare, în timp ce în partea superioară Christ este reprezentat într-o mandorlă, fiind flancat de proorocii Moise și Ilie. Legenda este redată circular, între două cercuri liniare: „+іжєвъєинанстѣгорѣоурапрѣ Ѡбражєнієгабанспсаиашого”. Muchia bulei este mată, pe o suprafață de aproximativ 70 mm, regăsindu-se o inscripție incizată care permite datarea piesei în anul 1575 (Anul 7083 luna Februarie în 8 zile), precum și un M slavon incizat într-o zonă distinctă de cea a incripției de datare. Piesa prezintă trei orificii pentru prinderea șnurului: unul dispus în partea superioară și două dispuse în partea inferioară, aceasta fiind goală la interior.


Domain
Istorie
Dating
a doua jumătate a secolului al XVI-lea
School
Moldova
Discovery area
, com. Antwerpen (Anvers), Belgia
Material/Technique (text)
argint aurit batere, ciocănire „au repoussé”, incizare, aurire
Dimensions
Dm: 88,15 mm; Gr: 19,15 mm; G: 152,92 g
Record made by
Tătaru, Cristiana
Record verified by
Oberländer-Târnoveanu, Ernest
Accession number
P20060
Listing order
2927/17.09.2019 - Tezaur (Universal Value Category); Position 4 View PDF