Type: monedă dacică
Rated: monedă dacică de tip Mit Bartkranzavers / Toc-Chereluș
Averse description:

Cap uman stilizat, din profil, spre dreapta. Singurele elemente recognoscibile sunt conturul feței redat printr-o linie lată și ochiul reprezentat printr-o globulă așezată într-un chenar romboidal. Deasupra ochiului, din dreptul frunții și până în dreptul urechii, apare un ornament în formă de scară, pe care se sprijină un altul în forma literei S, dispus oblic și având o globulă în bucla superioară; din cealaltă buclă pornește un șir de globule ce urmează ondulația spirei. Paralel cu linia nasului apare un ornament ramificat, format din linii arcuite – definit, adeseori, ca „șuviță de păr” –, ce coboară din dreptul spiralei până la jumătatea nasului, unde întretaie o linie oblică și se oprește. Buzele sunt schițate prin două liniuțe paralele, îngroșate, plasate liber în adâncitura dintre nas și bărbie. În fața nasului și a buzelor este redat un patrulater cu laturile ușor curbate, unite la colțuri cu globule, iar în dreptul gurii și a bărbiei un arc de cerc cu capete globulare, având partea concavă spre exterior. Sub bărbie avem un șirag de globule încadrat de o altă linie arcuită, ce se unește în zona urechii cu linia bărbiei. Sub această linie arcuită se află un șir de ornamente semilunare, care urcă spre ceafă, până în vecinătatea spiralei. În continuarea acestora și deasupra spiralei sunt redate ornamente lanceolate, scobite, interpretate ca rămășițe ale cununii din frunze de laur, prima frunză fiind plasată deasupra ornamentului ramificat ce redă „șuvița de păr”. Împrejur un cerc perlat.

Reverse description:

Cal înfățișat schematic, spre stânga, cu unul din picioarele din față îndoit din genunchi. Capul are botul larg deschis, redat prin linii groase, terminate cu globule. Ochiul este reprezentat printr-o globulă, coama printr-un șir de globule; urechile lipsesc. Calul are gâtul arcuit și corpul în forma literei S. Picioarele sunt schițate prin linii unite în zona articulațiilor prin globule, iar copitele prin triunghiuri pline, ușor rotunjite la colțuri. O linie orizontală cu o globulă la mijloc unește un picior din față cu unul din picioarele din spate. Sub coada arcuită, redată printr-o linie lată, de care se prinde un șir de liniuțe orizontale, aproximativ paralele, se află o globulă. În câmp, deasupra spinării calului este reprezentat un triunghi cu vârfurile rotunjite, îndreptat în jos, încadrat într-un cerc de perle. Împrejur cerc perlat.

Edge:

Pastilă subțire, muchia rotunjită.


Domain
Numismatică
Dating
Prima jumătate a secolului I î.Hr. (?)
Workshop
Crișana
Repertory / Ensemble
Feniș (jud. Arad)
Discovery area
jud. ARAD, com. Gurahonț, Feniș, Dealul Iuvițești
Material
Aliaj argint-cupru-staniu
Technique
Batere
Weight
8,12
Record made by
Corina Toma
Record verified by
Corina Toma
Accession number
N 429
Listing order
3841/31.12.2021 - Tezaur (Universal Value Category); Position 68 View PDF