Type: pictură
Title: Venus dormind
Author/Issuer: Gerard (Gerhard), Johann Friedrich

Description: Venus apare în prim-plan, întinsă pe o mantie roșie, cu capul sprijinit pe mâna sa stângă și cotul mâinii pe un cearșaf alb, ce stă pe o piatră, de lângă un izvor (dreapta jos). Poziția personajului descrie o diagonală din dreapta spre centrul compoziției, trupul fiind ușor întors cu fața către privitor, cu un voal transparent peste șolduri. Capul e redat din profil cu ochii închiși, cu părul negru adunat într-un coc și decorat cu o diademă și șiraguri de perle. În spate apare fondul închis al unui mal abrupt iar în dreapta compoziției trunchiurile unor copaci (griuri, verde), unde se văd două păsări albe. Compoziția mai încărcată în dreapta, lasă să se vadă în stânga un peisaj cu râu și pe celălalt mal, munții în pâclă (griuri, brun, tonuri de verde și albastru), sub cerul cu nori albi și vagi reflexe oranj ale luminii soarelui. Pe cer sunt câteva păsări în zbor redate cu stângăcie, trupul zeiței, având și el o poziție destul de nefirească.


Domain
Artă plastică
Dating
începutul secolului al XVIII-lea
School
Școala germană
Material/Technique (text)
ulei pe cupru
Dimensions
L: 280 mm; LA: 370 mm
Record made by
Mureșan Valentin
Record verified by
Mureșan Valentin
Accession number
421
Listing order
2048/26.01.2015 - Tezaur (Universal Value Category); Position 15 View PDF