Type: icoană pe sticlă
Title: Bunavestire
Author/Issuer: Savu Moga

Description: Maica Domnului este așezată într-un jilț, citind dintr-o carte de rugăciune, redată în partea dreaptă a icoanei. În partea stângă a icoanei este redat Sfântul Arhanghel Gavriil dăruindu-i Maicii Domnului crinul, simbolul Curățeniei. În registrul superior al icoanei pe un lanț de nouri colorați este porumbelul, simbolul Sfântului Duh, trimis de Dumnezeu-Tatăl, pogorându-se astfel Harul cel Dumnezeiesc. În planul îndepărtat sunt elemente de arhitectură. Icoana este încadrată de unchenar decorativ geometrizant din foiță aurie, specific stilului zugravului-iconar Savu Moga. Compoziția este foarte echilibrată, cu o cromatică armonioasă, luminoasă, desenul având o finețe rară. Cromatica: roșu, alb, auriu, gri, negru. Icoana este datată 1874.


Domain
Etnografie
Dating
1874
Ethnic Group/Culture
Români
Material/Technique (text)
pictat pe glajă cu vopsele de tempera, lipit foiță aurie, înrămat.
Dimensions
dimensiunea fără ramă: 39 cm lungime; 33 cm lățime
Record made by
Ada Maria Popa
Record verified by
Delia Voina
Accession number
2616
Listing order
3197/10.12.2019 - Tezaur (Universal Value Category); Position 25 View PDF