Type: vas piriform
Subtype: Vas piriform decorat

Description: Vas modelat din lut, de culoare maroniu-gălbuie. Este de formă piriformă, cu fundul drept, umărul puternic rotunjit, aplatizat în partea superioară, gâtul cilindric, scurt, buza dreaptă. În partea superioară, la baza gâtului, se găsesc patru proeminențe conice, dispuse simetric, diametral opuse una față de cealaltă. În treimea inferioară se aflau alte patru proeminențe alungite (păstrate doar trei), de asemenea dispuse simetric, diametral opuse una față de cealaltă. Vasul este decorat în jumătatea superioară, cu două registre orizontale compuse din câte trei șiruri de paranteze incizate, al căror sens alternează, spre dreapta, respectiv spre stânga. Zonele dintre cele două registre, precum și cea aflată în partea superioară a vasului, sunt puternic lustruite.


Domain
Arheologie
Dating
al treilea sfert al mileniului al V-lea a.Chr.
Epoch/Period
Eneolitic
Ethnic Group/Culture
Gumelnița
Discovery area
jud. Teleorman, com. Ciolănești, Ciolăneștii din Deal, Măgura „Țui”
Material/Technique (text)
lut modelat cu mâna și ars oxidant, decorat cu incizii, lustruit
Record made by
Mirea, Pavel
Record verified by
Neagu, Marian
Accession number
23177
Listing order
2106/06.03.2008 - Tezaur (Universal Value Category); Position 12 View PDF