Description: Este pictat de artistul Zehnograff pe o placă de fildeș, ovală, fixată cu o ramă din aur, pe o placă dreptunghiulară de onix. Pe onix este aplicat un decor din foaie din aur cu motive vegetale și câte un rubin caboșon în colțuri. Rama este cizelată cu frunze de laur și "S" -uri cu bucle sudate pe margine. Deasupra, este o coroană din aur așezată pe două crenguțe de laur. Suportul picior are forma cifrului regelui "C. C.", iar rama două piciorușe sferice. Portretul are gravată, pe spate, sus, inscripția "Cerul să Ți dea Sire izbânda și gloria lui" și stânga - dreapta "M. M." și data 16. X. 1930. Regele este redat în profil, îmbrăcat în uniformă militară de ceremonie, în grad de general, iar pe piept sunt mai multe decorații: baretă cu peste 10 decorații, placa ordinului "Coroana României", în grad de mare cruce; la gât însemnul ordinului "Pour le merite", iar de pe umârul drept, spre șoldul stâng, lenta ordinului "Steaua României", în grad de mare cruce. Aurul a fost expertizat de Banca Națională, conform buletinului de analiză 28461/ 1977