Type: gravură
Title: Le retour du marché
Author/Issuer: Strange, Robert; (SC.); Strange, Robert; (DEL.); Wouwermans, Philip; (PX.); Strange, Robert; (EX.)

Description: „Întoarcerea de la târg” este singura scenă de gen gravată de Strange, la începutul carierei sale, când era încă influențat de J. Ph. Le Bas, în atelierul căruia învățase să interpreteze pictura maeștrilor olandezi ai secolului al XVII-lea. Scena descrisă de Charles Le Blanc ca “subiect de fantezie”, surprinde o familie de țărani întoarcându-se de la târg, cu o căruță de provizii. Wouwermans a încadrat figurile într-un peisaj colinar, cu linia orizontului situată la treimea inferioară a tabloului, așa încât întreaga scenă din prim plan se profilează pe un cer înnorat. Efectele de atmosferă sunt caracteristice peisagiștilor olandezi ai secolului al XVII-lea, iar gravorul le-a interpretat cu virtuozitate, în maniera aerată a gravorilor rococo, din școala lui Boucher. Gradarea tonurilor ce redau efectele de atmosferă se face prin trăsături libere, ușoare, gravate în acvaforte, iar diversitatea hașurilor, cu care sunt desenate figurile sunt realizate cu dăltița și cu acul.


Domain
Artă plastică
Dating
1750
School
Școală engleză; Școală olandeză
Material/Technique (text)
Acvaforte; dăltiță; pointe-sèche; hârtie vărgată; stadiul 2 cu literă; în reg. inv.: „gravură”.
Dimensions
I: 585 mm; LA: 430 mm; I: 377 mm; LA: 267 mm; în registrul inventar 0,27x0,383 cm
Record made by
Maria Ordeanu
Record verified by
Maria Ordeanu
Accession number
IV 43
Listing order
2129/04.03.2011 - Fond (National Value Category); Position 42 View PDF