Description: Pe fondul auriu al icoanei, pictat în partea de jos cu verde, într-o compoziție dinamică sunt redați în picioare, în stânga, Sfântul Ioan Botezătorul, iar în dreapta, Arhanghelul Mihail. Sfântul Ioan Botezătorul poartă tradiționala camilafcă – haină de blană de capră, redată de zugrav cu albastru, peste care poartă o mantie verde. Binecuvântează cu dreapta, iar în mâna stângă ține un filacter cu inscripția în slavonă: „Pocăiți-vă fraților.” Este redat înaripat, în calitatea sa de Înger al deșertului. În jurul capului poartă aureolă decorată cu rotiță, prin incizie în grundul icoanei, și este înfățișat în atitudine de mișcare. Alături, Arhanghelul Mihail, în picioare, ușor răsucit spre stânga, ține în mâna dreaptă sabia ridicată, iar în stânga un filacter cu o inscripție greu lizibilă și calcă cu piciorul drept pieptul „necredinciosului” căzut la pământ. Conform tradiției, el poartă costum de ostaș roman – tunică scurtă albastră, deasupra o platoșă aurie, pantaloni strâmți pe picior, iar peste umeri o mantie roșie, fluturândă, sugerând mișcarea sa. Tipologia și modelajul chipurilor, modul de realizare a cutelor veșmintelor și cromatica se înscriu în caracteristicile stilului brâncovenesc. Panoul icoanei, din lemn de tei, este întărit la spate cu două traverse semiîngropate, iar pe față lemnul este degroșat. Un grund acoperă uniform suprafața icoanei, peste care s-a aplicat foiță de aur, apoi s-a pictat în tempera și s-a vernisat.
CC BY-SA 4.0