Description: Dublu portret compozițional cu mamă și copil, într-un peisaj. Grupul uman este plasat în centrul compoziției. Femeia este așezata pe pământ, lângă tulpina unui arbore, ținând copilul pe genunchiul drept și ținând capul aplecat înspre copil. Mâna stângă, cu care sprijină ușor copilul este ținută pe celălalt genunchi. Copilul, lipit de mamă, se ține ușor cu mâna dreaptă de bluza ei. Personajul feminin poartă haine simple, de muncă, o bluză albă, cu mânecă lungă, prinsă într-un nasture la baza gâtului și o fustă largă, lungă, în nuanțe de brun; pe cap poartă o basma albă prinsă la ceafă. Copilul are o cămășuță albă și pantalonași scurți, albi. Peisajul de deal din fundal, schematizat, cu adâncimea mult redusă, este redat în suprafețe net delimitate în desen și culoare, în nuanțe de verde, brun, ocru și gri. Cerul, care ocupă o suprafață restrânsă în economia imaginii, este redat în nuanțe de gri violet. Semnat dreapta jos, cu brun: „C. Ressu”. Verso, etichetă: Expoziția Pictură Modernă Românească/ Data: 15 februarie - 15 martie 2008/ Autorul: Camil Ressu/ Titlul: Femeie cu copil/ Tehnica: ulei/carton; Dimensiuni: 59,2 x 49,4 cm/ Numele proprietarului: Muzeul de Artă Cluj/ Adresa: P-ța Uniri, Nr. 30; colț dreapta jos, cu carioca albastră: PC 57/XXVII/3.
CC BY-SA 4.0