Type: fotografie
Title: Vânzătoare de fragi
Author/Issuer: Asbóth, Kamilla

Description: Vânzătoare de fragi îmbrăcată în haine de lucru: pălărie cu boruri largi, batic pictat manual cu albastru închis, cămașă albă, haină cu mâneci lungi, ruptă în câteva locuri, șorț; pe mâna stângă ține un coș împletit din nuiele în care se văd frunze ce acoperă coșul. Trăsăturile feței sunt pictate manual cu nuanțe de roz. Pe cartonul pe care este lipită fotografia sunt menționate, în partea de jos, numele fotografului, în stânga [Kamilla Asbóth] și orașul unde a activat atelierul, în dreapta [Hermannstadt]. Pe verso marca atelierului cu 10 medalii și text în limba germană, pe 5 rânduri: "Atelier / Kamilla Asboth / Vormals / Th. Glatz's erben / Hermanstadt". Text de reclamă în limba germană, scris cu culoare maro: "Vervielfaltigung. Vorbehalten. Die Platten werden zu Nachbestellungen aufbewahrt". Carton tipărit la H. K. Krziwanek, Viena. Două ștampile "Direktor Emil Sigerus / Hermannstadt". Ștampilă incomplet vizibilă "Muzeul "Brukenthal" Sibiu / Nr. 327" (cifră scrisă cu cerneală și tăiată). Însemnare manuscrisă în partea stângă, sus, "Pr. 327" subliniată cu culoare roșie. Număr inventar MCPR 182.


Domain
Istorie
Dating
ultimul sfert al secolului al XIX-lea
School
Atelier foto sibian
Material/Technique (text)
fotografie realizată pe hârtie subțire lipită pe carton, pictată ulterior manual
Dimensions
L: 14 cm; La: 10,2 cm; carton: L: 16,7 cm; La: 11,2 cm; Gr: 0,1 cm
Record made by
Delia VOINA
Accession number
182 GD
Listing order
2060/03.02.2010 - Tezaur (Universal Value Category); Position 14 View PDF