Type: Pictură de șevalet
Title: Balconul din Ascona
Author/Issuer: Barraud, Maurice

Description: Tabloul înscenează un episod fulgurant de intimitate contemplativă. Așezată pe un scaun într-un balcon, o tânără se întoarce către spectatorul-pictor. Exteriorul-fundal este invadat de frunzișul unor palmieri, redat febril, cu tușe largi de culoare negru-gri și diferite nuanțe de verde. Spațiul figurativ este delimitat de o ușă albastră în partea stângă, de balustrada metalică din spatele tinerei și de storul alb-albastru din marginea de sus a imaginii. Astfel construită și decupată, spațialitatea configurează o sugestivă relație interior-exterior. Nuditatea manifestă a tinerei, accentuată de drapajul alb (un prosop?), se înscrie în tradiția occidentală a reprezentării nudului feminin într-o ipostază transgresivă și erotizată. Intenționat sau nu, postura corporală ghemuită, retractilă și defensivă o imită îndeaproape pe cea a Suzanei dintr-un tablou de Peter Paul Rubens, valorificată, în anii 1859-60, de Édouard Manet în tabloul „Nimfa surprinsă”. Picturalitatea, cromatica și subiectul se înscriu în registrul modernist interbelic, cu sesizante conexiuni cu fovismul și expresionismul german.


Domain
Artă plastică
Dating
prima jumătate a secolului al XX-lea
School
Școală elvețiană
Repertory / Ensemble
nu
Material/Technique (text)
ulei pe pânză
Dimensions
96 x 73,9 cm
Record made by
COSMIN UNGUREANU
Record verified by
COSMIN UNGUREANU
Accession number
8584
Listing order
3312/24.08.2023 - Tezaur (Universal Value Category); Position 11 View PDF