Descriere: Această revistă literară și științifică, Anul IX, vol. XXXII, nr. 1, 2, 3, din 1914, a fost tipărită la Iași. Exemplarul pe care-l deținem este complet, prezintă coperte cartonate și pânzate, cotor cartonat și pânzat, pe care sunt ștanțate (cu litere aurii) titlul revistei, anul și numărul volumului; foaie de forzaț din hârtie imprimată cu motive vegetale stilizate, foaie de gardă, foaie de titlu și 448 de pagini. Pe foaia de titlu apar nominalizați directorii acestei reviste, respectiv C. Stere și dr. I. Cantacuzino. Volumul este structurat pe capitole, zece la număr (I. Literatură; II. Note pe marginea cărților; III. Profiluri literare; IV. Studii - Articole - Scrisori din țările romîne și din străinătate; V. Cronici; VI. Miscellanea; VII. Recenzii; VIII. Revista Revistelor; X. Bibliografie), așa cum reiese din Tabla de materii, de la finele acestui volum, paginile acesteia fiind numerotate cu cifre romane (de la I la IV). Remarcăm o greșeală în privința numerotării capitolelor: de la capitolul cu numărul VIII se trece direct la cel cu numărul X. Tabla de materii a fost alcătuită pentru numerele 1, 2, 3 ale volumului XXXII al revistei. În acest volum semnează nume consacrate ale literaturii și științei românești, dintre care menționăm pe I. Agîrbiceanu, G. Galaction, Mihai Codreanu, G. Ibrăileanu, Hortensia Papadat-Bengescu, M. Sadoveanu, G. Topîrceanu, O. Tafrali, Al. Vlahuță, N. Iorga și mulți alții. Revista a apărut din martie 1906 până în august 1916 și din septembrie 1920 până în septembrie 1940, inițial la Iași și apoi, din 1930, la București. La conducerea revistei s-au aflat Constantin Stere (pentru problemele politice), Paul Bujor și, mai târziu, dr. Ion Cantacuzino (pentru problemele științifice), Garabet Ibrăileanu (până în 1933), Mihai Ralea și George Călinescu (pentru literatură). Suprimată în 1940, Viața Românească a reapărut sub o formă de tranziție din noiembrie 1944 până în iulie 1946 sub conducerea lui Mihai Ralea și, începând din iulie 1948, ca revistă lunară de literatură a „Societății Scriitorilor din România”, iar din martie 1949 a Uniunii Scriitorilor. Revista face parte din colecția scriitorului George Ivașcu.
