Descriere: Scena galantă figurată în tablou se derulează într-o incintă delimitată de un zid perforat, într-unul din golurile căruia, în extremitatea dreaptă, sunt vizibile două siluete pândind. În dreptul lor, accentuând actul transgresiv, este amplasată o hermă cu statuia unui satir (reprezentat în genere, încă din antichitate, pândind câte o nimfă). În centrul periferic al imaginii se plasează perechea de îndrăgostiți din latura stângă, vegheați de Amor. Tabloul ilustrează un episod din faimoasa epopee Ierusalimul liberat, publicată de Torquato Tasso în 1581, al cărei formidabil succes în artele modernității timpurii este explicabil prin prilejul de a figura locuri exotice, personaje costumate fantezist, situații dinamice și sentimente dezlănțuite. Între toate aceste posibilități, idila și despărțirea lui Rinaldo de Armida sunt figurate cu precădere ca apoteoză a erotismului, respectiv a furorului declanșat de suferință. Scena seducției este cuprinsă în cântul al XIV-lea (începând cu strofa 57): după multe peripeții, Rinaldo acostează pe o mică insulă de pe Oronto, de unde, adormit, este răpit de vrăjitoarea Armida și dus într-un loc fermecat, unde survine și se desfășoară ritualul seducției. De altfel, oglinda din mâna Armidei face trimitere la un pasaj (XVI, 20), în care este tematizată oglindirea încrucișată – în scut, respectiv în ochii iubitei – ca loc (și substrat) al întreținerii vrăjii. Acesta este, de altfel, subiectul propriu-zis al tabloului. A fost pictat ca pandant al lucrării Despărțirea lui Rinaldo de Armida, ambele fiind copiate după două tablouri pictate de Giovanni Battista Tiepolo la Würzburg, în anii 1750–53. Chiar dacă, în linii mari, copiile de la București sunt realizate destul de corect, distanța lor față de model este considerabilă, atât în privința replicării stilului lui Tiepolo, cât mai cu seamă în privința formatului prototipurilor (105 x 140 cm). Este posibil ca proporțiile inițiale să fi fost modificate în vederea inserării în dispozitive (casetoane, nișe, ancadramente etc.) deja amenajate. Extensia lățimii alterează însă iremediabil armonia și efectele dramatice ale originalelor. Astfel, în cazul lucrării Rinaldo fermecat de Armida, zidul din fundal a fost prelungit cu încă o travee iar „atlantul” cu trăsături de satir a fost, în consecință, distanțat (și izolat) de cele două personaje, cu efectul dezechilibrării compoziției.