Descriere: Fluierul este un instrument muzical de suflat (aerofon) cu forma unui tub cilindric, cu o lungime de 52 centimetri, prevăzut pe o porțiune a fluierului cu șase orificii dispuse în grupuri a câte trei. Este confecționat din metal (alamă), material folosit mai rar pentru asemenea tip de instrumente muzicale. O altă particularitate al acestui instrument muzical este fluierul fără dop, folosit și de marele rapsod Ilie Cazacu (care nici până în prezent nu a fost doborât recordul timbrului la instrument și nici linia melodică). Dintre toate instrumentele, cel care deține întâietatea absolută în muzica folclorică, atribuindu-i-se, în credința populară, chiar o origine divină, este fluierul („Dumnezeu a făcut fluierul și oaia, în timp ce diavolul a făcut cimpoiul și capra”). Prezent, cu precădere în mediul pastoral (N.B. proprietarul era huțul, iar huțulii practicau păstoritul pe scară largă), destinația este multiplă, utilizându-se pentru semnale, pentru redarea poemului „Ciobanul care si-a pierdut oile” pentru șireaguri (doine) și alte cântece lirice, melodii de joc obișnuite și rituale și, uneori, în cadrul obiceiurilor funebre. Cromatică: Culoarea galben aurie a alamei.
