Descriere: Portret reprezentativ al împărătesei Elisabeta a Austriei, realizat în stil academist, cu pensulație lisă. E redată ca o femeie tânără în vestimentație ceremonială de epocă. Coafura complexă, fizionomia (cu trăsăturile redate cu mare finețe, prin subtile jocuri de lumini și umbre), vizează autenticitatea, conturând starea sufletească de melancolie prin intermediul ochilor expresivi. Poartă diademă de care e prinsă trena din voal transparent, cu broderia descrisă minuțios, realist, rochie albă, cu decolteu larg și poale învoalate, cu fundițe la umeri. Corsajul verde închis este prevăzut cu decorații complexe din perle și dantelă albă. Textura dantelei, mătăsii, voalului este redată cu măiestrie, făcând diferența dintre elementele rigide ale rochiei și impresia de lejeritate a voalului. Șiragurile de perle, colierul și diadema cu briliante sunt redate extrem de minuțios, cu sugestia efectului de strălucire. Poartă mănușă albă, brățară din perle și evantai în mâna dreaptă, colier lat cu diamante la baza gâtului, cu modelul descris minuțios. Fundal neutru de culoare verde oliv. Clarobscurul evidențiază fața, carnația, textura și detaliile veșmintelor. Tabloul este semnat și datat stânga jos cu alb: f . Mezey L. 1879.
