Descriere: Matrice sigilară cu mâner din lemn strujit și rondela sigilară realizată din alamă. Pornirea mânerului este octogonală în secțiune, îngustată spre capăt, și prezintă la întâlnirea cu mânerul două caneluri. Piesa a fost turnată dintr-o bucată împreună cu rondela sigilară. Mânerul propriu-zis este realizat din lemn și are o formă fusiformă, cu simetrie axială. Aceasta prezintă o zonă mediană ușor îngustată, decorată cu caneluri, iar capătul se termină sub forma unei ciuperci cu pălărie supradimensionată. Între mânerul de lemn și rondela sigilară, piesa este întărită printr-o verigă de cupru galben. Câmpul sigiliului este delimitat de un cadru incizat, circular, în interiorul căruia se află, de jur împrejur, inscripția: SIGILLUM MICHAELIS EPISCOPI TRANSSYLVANIENSIS. În centru este reprezentat blazonul episcopal: un leu rampant, cu privirea spre dreapta, care ține în laba dreaptă superioară o spadă, iar în cea stângă o coroană deschisă cu trei fleuroane. În partea inferioară a blazonului se află distincțiile episcopului (Ordinul Imperial al Coroanei de Fier și Ordinul Imperial Leopoldian), iar scutul este acoperit de însemnele episcopale – mitra în dreapta și cârja în stânga. Blazonul este timbrat de pălărie arhierească și flancată de câte șase ciucuri pe fiecare parte. Piesa prezintă urme de uzură funcțională, vizibile în special pe suprafețele de prindere. Această matrice sigilară circulară a fost utilizată de episcopul Mihály Fogarasy pentru autentificarea scrisorilor oficiale elaborate de cancelaria sa. De-a lungul episcopatului, el a folosit în total cinci tipare sigilare de dimensiuni diferite. Piesa face parte din lăsământul său personal, păstrat în colecția Bibliotecii Batthyaneum.
1/2
CC BY-SA 4.0