Descriere: Piesă alcătuită din icoana propriu-zisă, ramă și dos la ramă alcătuit din două scânduri dispuse orizontal. Icoana îi prezintă pe Sf. Ioan Botezătorul și Nicolae. Ambii binecuvântează cu dreapta iar în stânga Sf. Nicolae ține cartea iar Ioan ar trebui să țină stegul cu prapurele, dar lipsește. Ioan, cu aripi, este îmbrăcat în haină mițoasă și mantie, Nicolae în veșminte de mare arhiereu. Pământul este sugerat de benzi de culoare alternate cu bricuri late. Scena este vegheată, din ceruri, de Maica Domnului cu pruncul orantă înconjurată de semicercuri cu raze. Fondul este decorat cu draperii (la colțuri), flori, frunze și medalioane cu inscripții. Întreaga scenă este încadrată de chenar pe trei laturi (laturile lungi și cea scurtă de la partea superioară. Pe latura scurtă apare un motiv floral baroc alcătuit din ciorchine, frunze, aripi și flori. Pe laturile lungi, decorul s-a șters, probabil au fost arce de cerc dispuse în lanț. Cromatica: albastru, verde, alb, roșu, maron, galben, negru, auriu.
