Descriere: Portret bust în medalion oval, privit din trei sferturi spre dreapta, fixând cu privirea spectatorul. Regele poartă perucă amplă, cravată înnodată peste armură, bandulieră. Ancadramentul simplu, dar sugestiv evocă grandoarea personajului. Soarele, cu care era identificat regele, surmontează medalionul, sprijinit pe frunze de laur și palmier. Două trompete evocă gloria asemenea coroanei, cornurilor abundenței și a elementelor ce sugerează activitatea de susținător al artelor a regelui și implicarea în lucrările de la Versailles (planul, pensulele sau sugestia sculpturii lui François Girardon, „Răpirea Proserpinei de către Pluto”). Gravură cu tăietură fermă și clară, cu studiu echilibrat al luminii și umbrei, cu modeleu sculptural al figurii ce probează a bună cunoaștere distribuției hașurilor și prezervarea albului hârtiei. Inscripții gravate mijloc jos, pe soclu: LOUIS LE GRAND ROI DE FRANCE ET DE NAVARRE Né en 1638, mort en 1715. (LUDOVIC CEL MARE, REGE AL FRANȚEI ȘI AL NAVAREI, născut în 1638, mort în 1715); pe plintă: Presenté à Monseigneur le Dauphin Par son très humble et très Respectueux Serviteur Savart. (Prezentat Monseniorului Delfin de prea umilul și prea respectuosul său servitor Savart); stânga jos, sub cadru: Peint par H[yacin]the. Rigault. (Pictat de Hyacinthe Rigault); dreapta jos, sub cadru: Gravé par P[ierre]. Savart 1771 (Gravat de Pierre Savart 1771); mijloc jos: à Paris Chez l’Auteur Barriere de Fontarabie (La Paris, la autor, Barriere de Fontarabie). Ștampila MTS dreapta jos.
CC BY-SA 4.0