Sculptura lui Romul Ladea, într-o lume cuprinsă de spaime, incertitudine şi suferinţă, afirma prin sinteze expresive originale ce au la origine înţelegerea tectonicii sculpturii tradiţionale în lemn, catalizate de sugestiile arhitecturării formei lui Bourdelle dar şi cu influenţe expresioniste evidente în prima etapă a creaţiei, ajunge la o înseninare interioară, vizionară care mai păstrează însă inflexiuni al unui "misticism vag al durerii" (Simion Bărnuţiu), ca o chemare la raţiune umană. Expresia devine mai calmă, cu o notă de reţinută gravitate; el trece încet, încet de la fervoarea expresivului la îmbinarea acestuia cu armonicul. Încorporate unui stil, subordonate unei viziuni, cele două elemente se contrabalansează. Este perioada de decantare a mijloacelor sale plastice. Tipul uman - deşi uneori păstrează caracterul fizionomic devine totdeauna ipostază spirituală. Simion Bărnuţiu este ipostaza unei spiritualităţi neînfrânte. Modelajul trece de la inflexiunile aspre heratice, la o tratare mai lină, calmă a suprafeţei cu treceri mai domoale. Într-o structurare piramidală Ladea păstrează o formă robustă, emanând o ardentă vitalitate. Semnat lateral: LADEA.