Tip:
icoană pe sticlă
Titlu:
Buna Vestire
Descriere:

Icoana prezintă scena clasică a Buneivestiri. Fecioara îngenunchiată primeşte vestea de la Arhanghel. Deasupra ei, pasărea -simbol a Duhului Sfânt, înconjurată de nori şi lumină, îşi revarsă asupra ei razele. Arhanghelul ţine în dreapta o floare. Masa dintre cele două personaje, pe care este zugrăvită o carte şi un vas cu flori, un segment de chenar pictat deasupra fecioarei amplasează scena în interior. Cromatica generală vie, culorile veşmintelor la care predomină cinabrul şi verdele, fondul albastru-cobalt presărat cu flori compuse din buline albe (pe care le regăsim şi pe veşminte), densitatea liniilor, sunt caracteristice pentru icoanele pe sticlă pictate în Laz la sfârşitul secolului XIX. De asemenea specific este şi modul de reprezentare al norilor, viu şi bogat coloraţi, şi de asemenea, înlocuirea foiţei de aur cu culoare galbenă. Rama este decorată prin pictare. La cele patru colţuri are zone vopsite în verde, pe restul suprafeţei sunt amplasate motive florale albe stilizate.


Deţinător * la data clasării
Domeniu
Etnografie
Datare
sfârşitul secolului al XIX-lea
Etnia/Cultura
români
Loc de descoperire
jud. Sibiu, com. MIERCUREA SIBIULUI
Material/Tehnică (text)
glajă; pictat tempera; pictat în oglindă
Dimensiuni
LA ramă: 4,7 cm
Fișă întocmită de
Micu, Cristian
Fişă verificată de
Bodiu, Aurel
Nr. inventar
8766
Ordin de clasare
2665/12.11.2010 - Tezaur; Poziţia 84 Descarca PDF